Sigilarea santurilor si fosetelor ocluzale


Sigilarea este o metoda de prevenire a cariei din santuri si fosete: de pe suprafetele ocluzale ale molarilor si premolarilor. de pe suprafetele vestibulare sau orale ale molarilor, de pe suprafetele orale ale incisivilor superiori. In esenta, reprezinta o tehnica de izolare a acestora fata de mediul inconjurator prin aplicarea si mentinerea printr-o legatura mecanica a unui material rasinos pe suprafata de smalt demineralizata in prealabil sau printr-o legatura chimica, fara demineralizare, in cazul folosirii cimentului glass ionomer.
Sigilarea santurilor si fosetelor este inclusa de OMS intre cele 4 metode de prevenire a cariei dentare, alaturi de fluorizarea generala si locala, igiena alimentatiei si igiena buco-dentara. Se poate considera ca sigilarea santurilor si fosetelor contribuie, prin blocarea mecanica a acestora, la cresterea rezistentei structurilor dure dentare la atacul cariogen, fiind cea mai eficienta metoda profilactica impotriva cariilor ocluzale.
Sigilarea santurilor si fosetelor ocluzale se realizeaza cu rasini compozite, compomeri sau cu ionomeri de sticla (glassionomeri). Aceste materiale trebuie sa protejeze tesutul dentar prin eliberarea de fluor, sa aiba o rezistenta mare si sa fie usor de aplicat.

Tehnica sigilarii

Presupune 3 faze importante: curatirea suprafetei dentare, pregatirea dintelui si aplicarea sigilantului.

1. Curatirea suprafetei dentare este necesara pentru indepartarea placii bacteriene si a resturilor de pe suprafata de smalt. Se efectueaza prin periaj profesional cu ajutorul unei perii „profilactice” si a unei paste formate din pulbere de piatra ponce si apa. Se contraindica folosirea pastelor care contin fluor, deoarece ele formeaza o pelicula pe suprafata dentara interferand cu procesul de demineralizare. Pasta ramasa in santuri se indeparteaza cu varful unei sonde ascutite, apoi suprafata dentara se spala atent.
2. Izolarea este foarte importanta pentru realizarea si mentinerea unui camp operator uscat pe tot timpul aplicarii tehnicii de sigilare. Se pare ca izolarea ideala se obtine prin aplicarea digai, dar poate fi utila si izolarea numai cu rulouri de vata.
3. Pregatirea suprafetei de smalt se realizeaza prin demineralizarea cu un agent demineralizant, de obicei H3PO4 in concentratie de 30-50%, concentratia de 37% fiind folosita cel mai frecvent.
4. Dupa demineralizare, sub izolare se va efectua spalarea cu jet continuu de apa a suprafetei de smalt gravate pentru indepartarea agentului de demineralizare si a produsilor de reactie rezultati in urma demineralizarii. Dupa spalare, suprafetele dentare vor fi uscate cu aer comprimat necontaminat cu ulei.
5. Pregatirea si manevrarea materialului de sigilare .
6. Aplicarea materialului de sigilare.
7. Verificarea sigilarii. Acest control permite identificarea si rectificarea micilor defecte si chiar aplicarea in plus de sigilant pentru acoperirea intregii suprafete ocluzale.
8. Controlul in relatie ocluzala va permite indepartarea exceselor care pot genera interferente sau contacte premature.
9. Controalele periodice sunt necesare o data la 6 luni. O sigilare este considerata eficienta doar atunci cand inchide etans, pe o durata cat mai lunga, sistemul de santuri si fosete.

In general, o sigilare efectuata corect dureaza cativa ani, dar necesita controale periodice.

Momentul sigilarii

– in perioada de vulnerabilitate maxima a dintelui, adica in primii 2 ani, maxim 4 ani de la eruptie.

Varstele de sigilare pe grupe dentare:
– la 3-4 ani molarii temporari;
– la 6-7 ani molarii de 6 ai si incisivii permanenti;
– la 11-13 ani premolarii si molarii de 12 ani;
– molarii de minte imediat dupa eruptie daca prezinta conditiile mentinerii pe arcada.
Prioritate la sigilare vor avea ultimii dinti erupti.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *