Piercingurile orale



Piercingurile orale

Piercinguri oraleIn ziua de azi, aplicarea de bijuterii dentare sau la nivelul structurilor orale devine o constantă în viaţa pacienţilor.

Ceea ce primează însă trebuie să fie sănătatea orală şi mai apoi aceste mici artificii pe care şi le doresc pacienţii din varii motive.

Nu întotdeauna se pune în balanţă riscul beneficiu-risc în cazul aplicării de bijuterii orale şi de multe ori aceste manopere pot să producă dezechilibre serioase în cavitatea orală a pacienţilor.

Dacă în urma aplicării de bijuterii dentare poate să apară fragilizarea smalţului, cu pierderea stucturii dure şi cu apariţia sensibilităţii dentinare, în cazul aplicării de piercinguri orale manifestările pot fi mai numeroase şi mai severe.

Cu toate că aplicarea de bijuterii orale a devenit o practică tot mai frecventă mai ales în cazul tinerilor, este bine ca aceştia să ştie la ce riscuri se pot expune şi de asemenea când este cazul să se protejeze.

Măsuri de precauţie :

Patologii cardiace – în cazul în care pacientul prezintă malformaţii cadiace grave, endocardită bacteriană în antecedente sau proteze valvulare, există un risc considerabil de apariţie a endocarditei bacteriene.
Astfel, prin soluţia de continuitate instalată la nivelul cavităţii orale, se pot produce infecţii care periclitează serios sănătatea pacientului.

Transmiterea de boli infecto-contagioase – suprafaţa metalică a piercingului oral poate să constituie mediu în care bacteriile să se cantoneze. Astfel, virusurile precum cel al herpesului dar şi cele hepatice se pot transmite mai uşor prin această poartă creată de piercing.

Leziuni dentare – piercingurile de la nivelul limbii pot să lezeze smalţul dinţilor în timpul desfăşurării actelor fiziologice. Astfel, în momentul vorbirii şi mai ales a pronunţiei de foneme dento-labiale, bijuteria metalică poate să lovească suprafaţa linguală a incisivilor inferiori şi atfel, în urma impactului, fracţiuni de smalţ pot să se desprindă.

Pe de altă parte, în timpul masticaţiei şi a formării bolului alimentar, prin mici accidente se poate întâmpla ca piercingurile să ajungă interpuse la nivelul arcadelor, mai exact între suprafeţele ocluzale ale premolarilor şi molarilor, putând să producă distrucţii la acest nivel.

Fracturile mici în smalţ pot fi corectate prin finisare sau prin refacere cu materiale compozite.

Reacţii alergice sau de galvanism – reacţiile alergice se pot produce la nivelul mucoaselor orale în momentul în care piercingul ia contact cu acestea, în cazul în care pacientul prezintă hipersensibilitate la materialul respectiv.

Galvanismul se produce în momentul în care piercingul vine în contact prelungit cu obturaţii sau cu lucrări protetice ce au fost confecţionate dintr-un alt material decât cel al bijuteriei.

Reacţiile de acest gen se manifestă la nivelul mucoaselor orale, unde pot produce eritem, ulceraţii sau modificări ale culorii.

Modificări ale sensibilităţii nervoase – în cazul în care piercingurile sunt aplicate deficitar la nivelul limbii şi întâlnesc traiecte nervoase, acestea pot produce modificări de sensibilitate.

Astfel putem să întâlnim parestezii, percepute de către pacient sub formă de furnicături.

Este important ca pacientul să ia în considerare toate aceste riscuri înainte de a opta pentru aplicarea unui piercing oral, pentru a fi ferit de surprize.

Inainte de toate, asanarea cavităţii orale prin igienizare şi înlăturarea factorilor de risc precum carii şi alte patologii orale se impun pentru a asigura o cavitate orală cât mai sănătoasă în vederea reducerii riscurilor ce pot survine aplicării de piercinguri.

Preturi dentist 2017 Consultația gratuită

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.