Instalarea patologiilor cavităţii orale odată cu înaintarea în vârstă



Instalarea patologiilor cavităţii orale odată cu înaintarea în vârstă

Sănătatea orală este un aspect care nu trebuie neglijat nici în tinereţe dar nici odată cu înaintarea în vârstă.

De multe ori, pacienţii care se adresează medicului stomatolog se prezintă deja cu afecţiuni severe şi multiple ale dinţilor şi ţesuturilor din jur.

Aceasta se datorează faptului că pacienţii îşi neglijează sănătatea orală.

In cazul afecţiunilor orale, pacienţii tineri au şanse crescute de recuperare şi reuşită a tratamentelor în comparaţie cu cei în vârstă.

Patologii

Dintre patologiile care apar mai frecvent odată cu înaintarea în vârstă următoarele sunt mai des întâlnite:

  • Uscăciunea mucoaselor orale – majoritatea pacienţilor vârstnici relatează o senzaţie de uscăciune a mucoaselor orale.
    Mai ales în cazul purtătorilor de proteze, la nivelul crestelor edentate pot să apară leziuni, eroziuni şi inflamaţii care îngreunează procesul de alimentaţie.
    Saliva are, pe lângă rolul lubrefiant, un rol important în curăţarea unităţilor dentare şi a mucoaselor orale.
    Fără efectul de spălare şi curăţare, cavitatea orală devine un mediu mai septic, contaminat cu micoorganisme dintre cele mai numeroase care întreţin bateriemia locală.
    Este bine de ştiut că uscăciunea mucoaselor orale poate să fie şi un efect secundar el medicamentelor pe care pacienţii le iau.
    In acest caz, este nevoie de un consult pluridisciplinar, în care atât medicul stomatolog cât şi cei de alte specializări trebuie să ajusteze tratamentele astfel încât pacienţii să resimtă cât mai puţin efectele secundare ale terapiei administrate.
    O hidratare corespunzătoare poate să remedieze această afecţiune.
  • Eroziunea şi mai ales abrazia smalţului dentar – abrazia şi eroziunea sunt procese care reduc din cantitatea de smalţ, în cazuri avansate descoperindu-se dentina care poate să să prezinte grade diferite de sensibilitate.
    Abrazia înseamnă pierdere de substanţă dentară prin procese mecanice, precum periajul intempestiv cu paste de dinţi cu granulaţie mare, utilizarea de periuţe dure şi obiceiul vicios de a ţine obiecte între dinţi.
    Pe de altă parte, eroziunea este tot un proces prin care se distrug prismele de smalţ, însă prin existenţa de substanţe acide care dizolvă ţesuturile dure, precum băuturile acidulate sau chiar patologii precum boala de reflux gastro-esofagian.

Pentru a preveni pierderea prismelor de smalţ şi consecutiv micşorarea dimensiunii dinţilor şi apariţia sensibilităţii dentinare, pacientul trebuie să evite unele obiceiuri vicioase precum roaderea unghiilor şi a pixurilor, scrâşnirea dinţilor sau deschiderea de ambalaje cu ajutorul dinţilor.

  • Afecţiunile parodontale – întotdeauna afecţiunile parodonţiului încep prin gingivită, evidenţiată prin modificarea volumului gingival, a culorii care devine roşie şi apariţia sângerărilor gingivale în cursul periajul sau chiar spontan.
    Boala parodontală, într-un anumit grad, este aproape unanim întâlnită la nivelul pacienţilor în vârstă, în special dacă igiena orală a fost neglijată.
    De asemenea, tartrul şi placa bacteriană favorizarea colonizarea şi aderarea bacteriilor, rezultatul fiind acelaşi, gingivită urmată de boală parodontală.

Patologia orală este vastă şi netratată, se poate complica cu afecţiuni care ajung să afecteze şi alte structuri şi sisteme ale organismului.
De aceea, este foarte important ca igiena personală să se efectueze de două ori pe zi, prin periaj minuţios şi utilizarea de mijloace secundare de igienă. Pe lângă un protoc de igienă, controalele bianuale la medicul stomatolog ajută la depistarea precoce a afecţiunilor.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.