Infecţiile virale – Hepatita B



Infecţiile virale - Hepatita B

Infecţiile virale şi maladiile contagioase afectează un procent ridicat din populaţia ţării.
Deşi există scheme şi metode bine stabilite de tratament şi mai ales de prevenţie, infecţiile şi virusurile se transmit tot mai des, în tot mai multe colectivităţi şi pot să afecteze şi persoane care au grijă de sănătatea personală.

Hepatita B este o infecţie care apare în urma inoculării virusului la nivelul ficatului.
Pentru a preveni contractarea acetui virus, cea mai sigură metodă este reprezentată de vaccinare. Schema de vaccinare începe timpuriu şi trebuie repetată atunci când anticorpii au un nivel scăzut iar pacientul nu mai este protejat împotriva virusului.

Modalităţile de transmitere a virusului sunt variate iar unele categorii de activităţi sau stiluri de viaţă cresc riscul de contractare a virusului :

  • Activitatea sexuală – persoanele care au un partener cu virusul hepatitei B, care au mai mulţi parteneri de viaţă în perioade de timp limitate (6 luni) dar şi unele grupe de persoane precum cele homosexuale prezintă risc crescut de a fi infectaţi cu virusul hepatitei B.
  • Persoanele care prezintă leziuni cutanate – personalul sanitar este mereu expus riscului de a fi infectat cu virusul hepatitei B deoarece se lucrează în câmpuri deschise, se manipulează sângele iar orice leziune cutanată poate să fie considerată ca fiind poartă de intrare pentru virusul hepatitei B. De asemenea, utilizatorii de droguri, în special cei care îşi injectează substanţele, nu folosesc seringi sterile, din raţiuni economice, lipsă de educaţie, de informare sau datorită stării euforice generate de acestea. In cazul acestor persoane, virusul se poate transmite cu uşurinţă.
  • Pacienţii hemodializaţi – dializa se practică în cazul pacienţilor care prezintă un grad sever de insuficienţă renală. Aceasta presupune filtrarea, la fiecare 3 zile, a sângelui propriu. Astfel, aceşti pacienţi prezintă risc crescut de inoculare a virusului hepatitic B în cazul în care echipamentul nu se manipulează în condiţii sterile şi dacă a fost deja infectat.
  • Pacienţii ce suferă de patologie hepatică – pacienţii care suferă de boli cronice de ficat prezintă o activitate şi mai ales o reactivitate scăzută a acestuia, de aceea inocularea cu virusul hepatitei B se poate realiza mai uşor.
  • Persoanele care călatoresc mult prezintă în mod normal un risc de crescut de a contracta anumite virusuri. Datorită zonelor geografice diferite şi a particularităţilor regiunilor, bacteriile şi virusurile pot să sufere modificări şi adaptări care fac organismul uman să devină susceptibil la infecţii.

Există şi categorii de persoane care nu răspund la vaccinarea împotriva virusului hepatitei B.
Spre exemplu,persoanele peste 40 de ani, fumătorii, alcoolicii, cei cu patologii hepatice sau cu imunitatea deprimată pot să răspundă mai greu decât persoanele tinere şi în plină stare de sănătate.

Este important de reţinut că vaccinarea împotriva hepatitei B, odată realizată, nu are o durată nelimitată.
Aceasta nu are efect pe tot parcursul vieţii, de aceea, la fiecare 5-7 ani, sau chiar mai des pentru persoanele care muncesc în medii cu risc de contaminare ridicat, este necesară evaluarea nivelului de anticorpi pentru a stabili necesitatea administrării unei noi doze din vaccin.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.