Coletul dentar



Coletul dentar

Dinţii reprezintă unităţile principale cu ajutorul cărora se realizează masticaţia.

Aceştia intervin direct în triturarea alimentelor, datorită curpizilor sau a marginilor tăioase pe care le posedă. În funcţie de rolul dintelui în exercitarea funcţiilor dar şi a poziţionării la nivelul arcadei dentare, aceştia prezintă o morfologie individualizată.

Pe lângă rolul în masticaţie, dinţii ajută şi la păstrarea fizionomiei, realizând egalitatea între etajele feţei.

De aceea, mai ales în cazul pacienţilor care si-au pierdut dinţii, etajul inferior apare mult micşorat, identificându-se cu aspectul ‘de bătrân’.

Dinţii contribuie şi la fonaţie, astfel că in momentul pronunţiei anumitor consoane, limba se sprijină pe dinţi, ajutând la rostirea clară a acestora.

Forţele care se produc în timpul exercitării funcţiilor, şi mai ales în timpul masticaţiei se transmit prin intermediul dinţilor către oasele de susţinere, adică spre osul maxilar şi spre cel mandibular.

Aceste impulsuri favorizează creşterea şi dezvoltarea osoasă. Un os care nu este stimulat ajunge să se atrofieze.

La fel se întâmplă şi cu osul în cazul zonelor lipsite de dinţi. Prin lipsa stimulării, acesta se subţiază, îşi reduce dimensiunile verticale şi orizontale şi creează probleme în vederea protezării ulterioare.

Coletul dentar reprezintă limita dintre coroana dentară şi rădăcini.

Dacă coroana dentară este acea porţiune a dintelui expusă mediului oral şi vizibilă cu ochiul liber, rădăcina este localizată mai profund, în osul alveolar şi ajută la asigurarea menţinerii unei bune implantări a dinţilor.

Coletul dentar poate să fie apreciat în două moduri:
  • Coletul anatomic – care reprezintă limita anatomică dintre rădăcină şi coroana, adică locul de întâlnire între smalţ şi cement. Cementul este stratul extern de ţesut dur dentar ce acoperă rădăcinile şi are trăsături comune cu ale smalţului coronar.
  • Coletul clinic – reprezintă întâlnirea dintre dinte si gingie, adică limita până la care ligamentele ce asigură ancorarea gingiei urcă la nivelul coroanei dentare. Coletul clinic este vizibil direct în cavitatea orală, fără a fi nevoie de imagistică.

Coletul poate să fie poziţionat diferit la nivel dentar, în funcţie de mai mulţi factori. În primul rând, morfologia dintelui dictează localizarea coletului.

Pe de altă parte, localizarea coletului variază în raport cu vârsta.

Cu cât dintele este mai lung, cu atât coletul dentar clinic este mai aproape de rădăcină.

In cazul pacienţilor copii şi ai adulţilor tineri, coletul clinic este localizat mai sus decât coletul anatomic.

Acest fapt i se datorează ligamentelor parodontale, care au o inserţie bună, neafectată, făcând ca rădăcina să se adapteze intim la nivelul dinţilor.

Pe măsură ce pacientul înaintează în vârstă, nivelul coletului dentar suferă modificări.

Gingia poate să se desprindă treptat de dinte şi să migreze în direcţia rădăcinilor datorită traumelor mecanice la care este supusă sau datorită instalării bolii parodontale, care distruge calitatea ligamentelor.

Astfel, dintele va părea că are o coroană mult mai alungită. Odată cu acest fenomen şi calitatea implantării scade.

Cu cât scade gradul de acoperire a rădăcinii cu os, cu atât creşte mobilitatea dentară.

In situaţii limită, când coletul este foarte aproape de vârful rădăcinii iar dintele prezintă mobilitate ridicată, dintele se va pierde.

De aceea, orice afecţiune trebuie tratată şi monitorizată, pentru ca dinţii să poate fi păstraţi cât mai mult pe arcade.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.