Alveolita postextracţională, partea a II-a



Alveolita postextracţională

Extracţia dentară este o manoperă de necesitate care se efectuează în momentul în care dintele în cauză nu mai poate să fie menţinut la nivelul arcadelor dentare.
Această situaţie nefericită poate să aibă mai multe cauze precum traumatismele, cariile sau boala parodontală.
Fiecare dintre aceste patologii acţionează prin mecanisme diferite însă rezultatul este acelaşi şi anume pierderea dinţilor.

Extracţia dentară nu este întotdeauna o manoperă uşor de efectuat iar gradul de dificultate depinde de mai mulţi factori precum :

  • Localizarea dintelui – dinţii situaţi în zone posterioare sunt mai greu de extras datorită accesului dificil şi a vecinătăţii cu părţile moi, situaţie care reduce vizibilitatea.
  • Gradul de distrucţie – dinţii din care au rămas doar resturile radiculare sunt greu de extras pentru că cleştii nu se mai pot ancora. Nu puţine sunt situaţiile în care gingia acoperă resturile, ele fiind mai greu de vizualizat şi accesat.
  • Tratamentele anterioare – în special tratamentele endodontice, efectuate în antecedente, pot să ducă la anchilozarea dintelui şi la dispariţia spaţiului ligamentar.
    Aceasta se traduce cu blocarea dintelui, cu ancorarea lui puternică în os. De aceea, extracţia va fi dificilă şi uneori cere sacrificarea unor porţiuni din os.

Alveolita reprezintă o complicaţie destul de frecventă a extracţiilor dentare. Aceasta se manifestă prin inflamarea osului la nivelul căruia a fost ancorat osul. In momentul vindecării alveolei postextracţionale, se formează un cheag care protejează osul subiacent de pătrunderea salivei sau a altor resturi alimentare care pot să crească bacteriemia locală sau să producă traumatisme.
Dacă acest cheag este distrus, dezintegrat, osul subiacent este expus mediului extern, contaminat.

Cauze

Alveolita este o inflamaţie dureroasă, care determină pacientul să se prezinte la medicul stomatolog şi poate să aibă următoarele cauze :

  • Infecţii preexistente – dacă pacientul prezintă focare dentare care întreţin un nivel crescut de microorganisme la nivelul cavităţii bucale, riscul ca acestea să ajungă în alveola postextractională este crescut, situaţie care duce la instalarea alveolitei şi întârzierea vindecării.
  • Extracţii laborioase – dacă este vorba de extracţii care cer şi sacrificii importante din ţesutul dur osos sau despre dinţi greu de extras datorită anchilozării, riscul de producere a alveolitei postextracţionale creşte semnificativ.
    De asemenea, în aceste situaţii durerea postextracţională şi inflamaţia ţesuturilor din vecinătate sunt şi ele prezente, în anumite grade.
  • Materiale aplicate în alveolă – cel mai bun pansament în vederea vindecării ţesuturilor în urma unei extracţii este reprezentat de către cheag.
    Dacă se aplică unele medicamente sau substanţe, de multe ori acestea doar provoacă apariţia alveolitei în loc să favorizeze vindecarea.
  • Nerespectarea indicaţiilor de către pacient – alveolita postextracţională poate să se declanşeze şi în urma nerespectării indicaţiilor date de medicul stomatolog.
    Spre exemplu, este indicat să se utilizeze apa de gură postintervenţional însă nu trebuie să se clătească cu forţă, deoarece cheagul se poate mobiliza, lăsând alveola expusă.
    De asemenea, periajul dentar trebuie reluat a doua zi după intervenţie. Uneori, pacienţii evită să igienizeze zona de intervenţie datorită faptului că simt dureri sau pentru că le este frică să atingă zona respectivă.

In cazul apariţiei alveolitei pacientul trebuie să se prezinte la medicul stomatolog, pentru tratament de specialitate.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *