Agresiunea dentară şi chiuretajul periapical



Agresiunea dentară şi chiuretajul periapical

Dinţii sunt cei care ne ajută în viaţa de zi cu zi să exercităm principalele funcţii ale cavităţii orale.

Sunt indispensabili în masticaţie, ajută în vorbire şi redau pacientului un aspect plăcut al feţei.

Insă, nu de puţine ori, dinţii şi întreaga cavitate orală sunt supuşi factorilor nocivi, care pot să le zdruncine serios integritatea.

Dintre cei mai periculoşi agresori şi modalităţile prin care structura dinţilor poate să fie alterată, menţionăm :

  • Microorganismele – cavitatea orală este un mediu în care bacteriile trăiesc alături de celulele cu rol în apărare.
    Intre acestea este un permanent echilibru, de aceea nu sunt prezente manifestări pe care să le resimtă pacientul.
    Insă, în caz de contaminare bacteriană crescută, mecanismele de apărare ale gazdei nu mai fac faţă iar dinţii vor fi demineralizaţi.
  • Substanţele acide – fie că provin din mediul extern, prin alimentaţie sau accidental sau fie că sunt urmarea unor tulburări gastrice, precum boala de reflux gastro-esofagian, acestea lasă urme la nivel dentar. Atsfel, pe suprafeţele vestibulare în cazul acizilor proveniţi din mediul extern sau pe cele orale, pentru acizii endogeni, se va produce pieredere de substanţă dură.
    Pierderea de straturi din substanţa dentară va genera în timp sensibilitate sau, în cazuri grave, se poate ajunge chiar la fractura dinţilor.
  • Traumatismele – accidentele, mai ales de joacă în cazul copiilor, pot să producă pierderi importante de substanţă dură dentară, în special pentru dinţii anteriori.
    Pe de altă parte, chiar şi alimentele dure pot să aibă efecte similare cu cele ale traumatismelor.
    Astfel, particulele dure duc la pierdere din substanţa dentară.

In urma agresorilor menţionaţi mai sus, dintele poate să sufere în diferite moduri.
Substanţa dentară pierdută se poate înlocui cu materiale compozite sau prin lucrări protetice şi dintele îşi va redobândi funcţiile alterate.
In alte situaţii, dintele va suferi în continuare iar infecţia se va propaga la nivelul apexului dentar, adică la vârful rădăcinii.

In acest caz, tratamentul endodontic este de elecţie. Prin deschiderea camerei pulpare, canalele se curăţă de dentina alterată şi se vor obtura, pentru a sigila dintele. Prin sigilarea acestuia, bacteriile nu mai au acces către ţesuturile profunde iar infecţia cantonată la apexul rădăcinii va remite şi se va vindeca, dintele fiind lipsit de simptomatologie dureroasă.

Dacă tratamentul endodontic eşuează iar infecţia nu este complet înlăturată, mai există un plan de tratament înainte să ne gândim să realizăm rezecţie apicală sau să extragem dintele şi acesta constă din chiuretajul periapical.

Chiuretajul periapical seamănă cu rezecţia apicală, însă, primul se aplică doar în cazul dinţilor care au deja un tratament endodontic.
Acesta constă în îndepărtarea materialului de obturaţie regăsit în exces dincolo de litele rădăcinii.

In unele cazuri, în timpul obturării canalelor radiculare, materialul poate să depăşească limita impusă prin planul tratamentului endodontic.
De obicei, acesta se integrează în tesuturile din jur, nefiind dăunător.
Alteori, însă, acesta produce reacţii din partea parodonţiului.
In ultimul caz, este necesar chiuretajul apical, cu scop de a îndepărta materialul ce produce iritaţii.

Această metodă are succes şi reduce durerea postoperator, mai ales în cazul obturaţiilor endodontice recente.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *